ARTICOLE

Ieri a fost 8 Martie – un prilej de meditație despre condiția femeii în Moldova. Articole la temă:

Un articol de Olga Bulat, în Ziarul de gardă, ne anunţă că „Un grup de ONG-uri luptă pentru ca femeile din R. Moldova să-şi valorifice potenţialul, participând la luarea deciziilor în viaţa societăţii. Noul portal www.egalitatedegen.md îşi propune să ajute femeile prin prezentarea unor acte legislative, a unor istorii de succes, care vin să ofere soluţii pentru diverse probleme.” Lansarea portalului [care deocamdată nu funcţionează] a prilejuit şi o masă rotundă despre egalitatea de gen, punînd în discuţie diverse subiecte relevante, cum ar fi femeile lideri, eliminarea violenţei faţă de femei, abilitarea economică a femeilor, precum şi în domeniul abordării integratoare a dimensiunii de gen şi bugetării sensibile la dimensiunea de gen.

„Protest al femeilor în ajunul Zilei Internaţionale a Femeii: Cer autorităților să anuleze noile prevederi privind indemnizațiile pentru maternitate (ABC/News). Articolul dă şi replica Ministerului Muncii.

Inegalitatea de gen la nivel global în cîteva cifre șocante.

În Franța (conform Le Nouvel Observateur):
femei vs barbati
LIBERATION face o cartografie a feminismului francez în funcție de atitudinea sa față de văl, interzicerea prostituției și pornografiei.
O femeie din trei în Uniunea Europeană suferă, cel puțin o dată în viață, de abuz psihic sau sexual.
În Moldova, ”statisticile arată că cei mai mulți salariați din economia națională sunt de genul feminin. Cu toate acestea, femeile sunt mai puțin remunerate decât bărbații. Astfel potrivit situației de la finele anului 2012, din cele aproximativ 726 de mii de persoane salariate, circa 54 la sută o constituie femeile. Salariile acestora sunt, însă, în medie cu circa 12% mai mici decât cele oferite bărbaților.” (agora.md)

HISTORIA.RO a scris o istorie a subordonării femeilor în spațiul românesc. ”Dacă în preistorie raritatea reprezentărilor masculine în arta plastică în comparaţie cu cele feminine pare să sugereze o subordonare a bărbatului în raport cu femeia, în epoca medievală criteriile valorice sunt altele, fiind mai puţin favorabile femeii, care devine prin excelenţă o fiinţă dependentă şi asistată social. Imaginea femeii, locul atribuit ei în ierarhia socială şi felul cum a fost percepută în epocă sunt reliefate în diverse acte oficiale, foi de zestre, testamente, coduri de legi şi alte documente.”

Alte teme:

Lilian Negură, despre „Greşeala fatală a lui Putin”: „Putin a făcut o mare greșeală strategică, politică, geopolitică, economică și chiar militară invadând Ucraina. Intervenția rusă în Crimea nu îi va aduce vreun avantaj din mai multe considerente” şi anume în planul relaţiei de viitor cu poporul ucrainean (un „popor-frate”), din motive economice (pe ambele planuri, în Rusia şi Ucraina, care vor devantaja puternic şi Crimeea, în măsura în care aceasta se întreţine din turism, şi în sfîrşit din motive de relaţii internaţionale (cu celelalte state).

Istoricul Charles King (autorul cărţii Moldovenii, România, Rusia şi politica culturală) în New York Times despre complexitatea situaţiei din Crimeea. Autorul recomandă: „First, the European Union, the United States, and Russia must all agree that the principal goal is to prevent greater violence. (…) Second, European and American officials must be clear on the reasons why the international community should band together to condemn Russian actions. It is not because of the violation of national sovereignty — a concept imperfectly defended by Americans and Europeans in recent years — but because Mr. Putin’s reserving the right to protect the “Russian-speaking population” of Ukraine is an affront to the basis of international order. (…) Russia was in fact a pioneer of the idea that, in the jargon of international affairs, is now called R2P: the responsibility to protect. Under Czar Nicholas I, Russia asserted its right to guarantee the lives and fortunes of Orthodox Christians inside the territory of its chief strategic rival, the Ottoman Empire. In 1853 Russia launched a preemptive attack on the Ottomans, sending its fleet out of Sevastopol harbor to sink Ottoman ships across the Black Sea. Britain, France and other allies stepped in to respond to the unprovoked attack. The result was called the Crimean War, a conflict that, as every Russian schoolchild knows, Russia lost.”

Anton Shekhovtsov în Eurozine despre istoria ascensiunii partidului Svoboda în Ucraina și soarta naționalismului ucrainean în epoca post-criză din Crimea.

FILME.

După mine cel mai bun film despre condiția feminină este Roma ore 11 (1952), regizat de Giuseppe De Santis. O firmă caută o dactilografă bună și dă un anunț la ziar. A doua zi peste 200 femei se prezintă pentru a obține această poziție. Scara blocului în care se află firma se prăbușește și îngroapă cîteva femei sub ruine. Internate la spital, femeile descoperă că tratamentul e cu bani și decid să abandoneze spitalul și să se trateze acasă.
Formal filmul e despre Italia de după război (ca majoritatea peliculelor neorealismului italian), dar reușește să atingă o tema mai largă: cea a vulnerabilității particulare a  femeilor în fața sărăciei. (VS)

The Pity of War, un documentar BBC interesant despre primul război mondial bazat pe cartea lui Niall Ferguson, The Pity of War. De fapt, este o combinație dintre un documentar și o dezbatere televizată. Teza principală a lui Ferguson este că Imperiul Britanic a greșit intrând în război, o confruntare continentală devenind astfel, prin implicarea imensului imperiu, o confruntare mondială. Mai interesantă decât documentarul propriu-zis este dezbaterea din a doua parte, în care sunt invitați istorici prestigioși care deconstruiesc sau nuanțează elegant teza lui Ferguson. (Adrian Cioflâncă, pe facebook).

„Cu ajutorul unor referinţe grafice de ultimă oră și povestiri ilustrative scurte, Niall Ferguson plasează Primul război mondial în contextul istoriei umanităţii. Apoi, el susține că o mare parte din responsabilitatea pentru amploarea conflictului revine britanicilor și sugerează că decizia Marii Britanii de a intra în război în 1914 nu a fost doar tragică pentru cei care şi-au pierdut viața, dar a fost, de asemenea, o eroare catastrofală, care a dezlănțuit o eră de totalitarism și genocid în întreaga lume. În același timp, războiul a dezvăluit un adevăr fundamental despre înclinaţia omenirii pentru violență.” (din prezentarea filmului pe BBC, tradus de PN)

12 ani de sclavie (12 years a Slave) e filmul care a luat ultimul premiu Oscar. Premierea acestui film este revelator asupra travaliului de memorie încă neîncheiat în SUA în privinţa opresiunii monumentale la care a participat această ţară (statele americane din sud fiind ultimile care au abolit sclavagismul în 1865), alături de alte state „civilizate”. Filmul este interesant şi pentru că arată, printr-un procedeu de „defamiliarizare”, felul în care a reacţionat un om liber, înrobit prin fraudă (pentru legile de atunci), la condiţiile obişnuite de trai ale sclavilor negri. Pentru a reconstitui tentativele de supravieţuire, morală şi fizică, ale protagonistului, filmul foloseşte memoriile lui Solomon Northup (prototipul), scrise în a doua jumătate a secolului 19. Toate tipurile de strategii au fost folosite pentru a supravieţui: la început, Solomon Northup încearcă să-i dovedească proprietarului că este un om liber, apoi se revoltă, iar după ce este penalizat şi vîndut unui alt proprietar, încearcă să-şi ascundă identitatea, apoi încearcă să păstreze un echilibru rezonabil între dorinţa sa de supravieţuire fizică şi nevoia unei vieţi demne.

Filmul m-a făcut să mă întreb: pe cînd oare un „travaliu de memorie” şi în societatea noastră (din R. Moldova şi România) asupra celor 5 secole de robie a romilor în principatele dunărene. Luna trecută s-au împlinit 158 de ani de la dezrobirea ţiganilor în principate (în 1856). Citez cu această ocazie un  scurt fragment  dintr-un discurs la Academia română al lui M. Kogălniceanu (dintr-un articol de Ciprian Necula în Adevărul) despre acest eveniment şi despre condiţiile de robie a romilor: „Legea ţării trata pe ţigani de lucru, vândut şi cumpărat ca lucru, deşi prin deriziune numărul sau individul se califica de suflet: am atâtea suflete de ţigani; în realitate, şi mai ales stăpânii care aveau puţini ţigani, îi tratau mai rău chiar decât prescripţiunile legii. Chiar pe uliţele oraşului Iaşi, în tinereţele mele am văzut fiinţe omeneşti purtând lanţuri în mâini sau la picioare, ba unii chiar coarne de fier aninate de frunte şi legate prin coloane împrejurul gâtului. Bătăi crude, osândiri la foame şi la fum, închidere în închisori particulare, aruncaţi goi în zăpadă sau în râuri îngheţate, iată soarta nenorociţilor ţigani! Apoi dispreţul pentru sfinţenia şi legăturile de familie. Femeia luată de la bărbat, fata răpită de la părinţi, copiii rupţi de la sânul născătorilor lor şi răzleţiţi şi despărţiţi unii de alţii, şi vânduţi ca vitele la deosebiţi cumpărători, în cele patru colţuri ale României. Nici umanitatea, nici religiunea, nici legea civilă nu aveau ocrotire pentru aceste nenorocite fiinţe; era un spectacol grozav, strigător la cer. De aceea, povăţuiţi de spiritul secolului, de legile omenirii, un număr de boieri bătrâni şi tineri au întreprins de a spăla patria lor de ruşinea sclaviei.”

Pe cînd deci un film românesc sau moldovenesc despre cei care au fost, vreme de 5 secole, robii noştri? (PN)

 

Sursă imagine: adevarul.ro