Cu ce ocazie pe la Chişinău?

Sînt în mare fugă. Doar două zile. După care sper să ajung şi pe la Kiev. Dar aceste două zile de Chişinău am discutat cu mulţi oameni, non-stop. După două zile de Chişinău trebuie să dorm cîteva zile.  Am participat mai întîi la o masă rotundă despre soarta Moldovei de după Vilinus la care a fost invitată mai multă lume din regiune şi înalţi demnitari de la Bruxelles. Au participat ONG-işti locali, economişti, oameni politici. Mai puţin reprezentanţii puterii care au lipsit cu desăvîrşire chiar dacă erau pe lista vorbitorilor. Păcat. E bine să discutăm: ce am semnat sau parafat, care e conţinutul acestor documente, ce implică aceste lucruri şi mai ales să ştim ce efecte vor avea ele asupra populaţiei. Eu am multe îndoieli, neclarităţi, suspiciuni etc. Vreau să mă clarific şi nu vreau să trăiesc din poveşti…

Dar pentru mine cel mai interesantă a fost „şezătoarea de la Propaganda” unde am fost invitat de Natalia Morari să facem o seară de dezbateri, eu fiind un soi de „invitat special”. Trei ore de discuţii aprinse, cu oameni foarte interesanţi. Cred că astfel de întîlniri trebuie făcute cu regularitate. Ne ajută să ne cunoaştem mai bine, să ne auzim, să dialogăm şi să ne construim mai bine argumentele etc. A fost o seară aşa cum îmi place mie: cu contre, cu oameni diverşi de la evrei, ruşi şi găgăuzi, pînă la români, moldoveni şi cîţiva occidentali… Cînd vin amici ruşi, bulgari, găgăuzi sau evrei şi cînd îi ascult cum pun ei problema, observ că Chişinăul lor şi Moldova lor e foarte diferită de cea a moldovenilor sau românilor. De ce e aşa diferită dacă problemele sînt comune? Dar cel mai mult mă surprinde ruptura dintre grupurile majoritare moldo-române şi celelalte….

 

Şi tu cum te-ai poziţionat în toată povestea asta de după Vilnius?

Sînt scriitor și funcția  mea e aceea de a aduce vești proaste și de a pune întrebări incomode. Zona în care trăim noi este de hotar, de periferie. O periferie a imperiului. Vestea bună e că Imperiul ruso-sovietic nu mai există, imperiul a murit însă teama excesivă ne bîntuie. Toate relele vin de la ruși. Aşa o fi?  E bine să fim prudenți, însă ar fi mare păcat ca această frică să ne tulbure rațiunea. Vestea proastă e că sîntem totuși o periferie a Imperiului, însă a unui imperiu financiar care mai degrabă e consturit de „sfînta treime a capitalului” – FMI, Banca Mondială şi Organizaţia Mondială a Comerţului. Şi cînd în centrul acestui Imperiu se produc diverse crize, la periferie se produc mari catastrofe. Marea noastră problemă este legată de modernizare: cum producem modernizarea? Tendinţa ultimilor 20 de ani arată mai degrabă un regres decît un progres în acest domeniu….

 

Şi crezi că cei „de la centru” nu ţin cont de vulnerabilităţile „periferiei”?

Nu sînt genul de om care dau vina pe alţii. Însă încerc să înţeleg şi să explic ce se  întîmplă. Eu ştiu că în politică şi economie există mult cinism şi interes. Uneori doar asta există. Noi trebuie să ţinem cont de realitatea Moldovei, de contextul ei, de modul în care este ea stcucturată, de felul în care este construită această mică economie a Moldovei, de straturile sociale etc.

Există o butadă în Moldova care vine dintr-o experiență profundă, tragică și care a lăsat răni adînci. Şi de aceste experiențe trebuie să ținem cont atunci cînd încercăm să facem schimbări substanțiale, importante, schimbări de direcții.  Butada spune că: străbunelul s-a născut în Imperiul țarist, bunelul în România Mare, tata în URSS și copilul în RM. O familie a trăit în patru generații în patru state diferite fără ca ea să părăsească satul în care a trăit.

Acum statul RM stă la o răscruce. Trebuie să ia decizii, trebuie să-și asume o direcție. E bine să facă asta. Însă modul în care privește într-o direcție sau alta mi se pare greșit. Oare chiar pe de o parte avem răul absolut, iar pe de altă parte binele absolut? Poate oare exista o astfel de dihotomie radicală? Oare chiar tot răul este în afara noastră? Răul e mereu celălalt? Și oare chiar salvarea trebuie să vină mereu din afara noastră? Dacă așa stau lucrurile atunci noi ce rol politic mai avem?  Dacă nu noi sîntem sursa centrală a răului nostru politic, iar salvarea nu vine în primul rînd din corpul nostru politic atunci despre ce țară vorbim? Poate ar trebui să ne asumăm că noi sîntrem sursa centrală a binelui și răului politic, fără a ignora, firește, și rolul celor mai puternici. Ultimile veşti cu interceptările convorbirilor telefonice ale înalţilor demnitati americani legate de problemele Ucrainene ne arată un fapt trist: cei mari ne tratează ca pe nişte pioni în jocul lor murdar. Asta ne arată că nu numai ruşii joacă dur în acest spaţiu, ci şi occidentalii.

 

Şi cum stăm cu Suveranitatea?

Întrebarea care se pune foarte mult astăzi în marele dispute legate de teoria politică este legată de Suveranitate. „Suveranitatea este dreptul exclusiv de a exercita autoritatea supremă politică (legislativă, judiciară sau/și executivă) asupra unei regiuni geografice, unui grup de oameni sau asupra lor înșiși”. Carl Schmitt spune şi mai direct – „suveran este cel care decide asupra stării de excepție“. Privind ce se întîmplă în România mă întreb ce a mai rămas din suveranitatea noastră. Eu am încercat să arunc în discuţie cîteva întrebări incomode.

 

  • În ultimii 5 ani în toate rețelele supermarketurilor au dispărut între 40 pînă la 80 % din produsele românești… Oare de ce?
  • Cum se face că în ultimii ani are loc un atac fără precedent prin încercarea de impunere a unor pachete de legi. Atacul fără precedent vine pe filiera firmelor de lobby… Vreți exemple? Știți că acum un an a fost votată în Parlamentul român Noul cod al muncii. Un cod ultraneoliberal care dezavantajează angajații și firmele mici și mijlocii. Sindicatele s-au opus. Asociația Oamenilor de Afaceri din România s-a opus. Cine a propus NOUL cod? Consiliul Investitorilor Străini si Camera de comerț Americano-Română.
  • Cum se face că cele mai puternice companii de extragere auriferă și gaze de șist și alte forme de exploatare a gazelor impun legi, iar unele au ajuns să impună legi speciale. Vedeți cazul RMGG cu extragerea de la Roșia Montană. Ei sînt capabili să cumpere parlamentari pe linie.
  • De ce marii investitori, cei piuternici, trebuie să fie trataţi în regim special, cu mănuşi albe, să li se ofere condiţii privilegiate, iar cei mulţi şi amărîţi să fie primii care plătesc toate crizele şi prostiile celor puternici? Ce au însemnat tăierile imense de salarii care au avut loc în ultimii ani în Europa de Est? Aşa numita austeritate a fost un amplu proces de încălcare a drepturilor omului. Ce ne spune oare asta?
  • Cum e posibil ca resurse naturale, terenuri imense, ape întinse, companii energetice strategice, care nu au concurență pe piață, să fie privatizate? Nu erau în pierdere. De ce? Pentru că avem o agendă FMI, pe care trebuie s-o urmăm cu sfințenie. Ce stat mai poate vorbi de suveranitate, în momentul în care politica oricărui partid nu este decît o bifare unei foi de parcurs trasată de FMI?
  • Cum e posibil ca într-o țară preponderent agrară, în care marea parte a țăranilor, producătorilor agricoli care fac agricultură de subzistență și care trăiesc la limita de jos a sărăciei să le blochezi posibilitatea de a vinde cîteva ouă, un kil de lapte, cîteva roșii și cîteva mere? Cum e posibil ca ei să fie scoși cu brutalitate de pe piața agricolă? Acest minim surplus pe care-l vînd le permite să subziste.  De cîteva sute de ani consumăm aceste alimente și brusc ele nu mai sînt bune pentru că așa nu îndeplinesc normele UE… Bine că aceste norme sînt îndeplinite de multinaţionale care ne vînd mărfuri de o calitate îndoielnică, dar ieftine.
  • Cum se face că cei care ne impun deschiderea piețelor de o manieră violentă, fără precedent, marele țări puternice şi dezvoltate au fost ţări care au dus cele mai protecționiste politici economice? Aruncaţi o privire spre politica economică în ultima sută de ani a SUA, Japonia, Germania sau Anglia. Sînt ţări care au dus o politică protecţionistă, dar nu au niciun scrupul să folosească instrumentele Băncii Mondiale, FMI sau Organizația Mondială a Comerțului (OMC) pentru a ne impune regulile, pe care dacă le respectăm ne autodistrugem?  Vă recomand să citiţi cartea profesorului  Ha‑Joon ChangSamaritenii cei răi. Mitul liberului schimb şi istoria secretă a capitalismului.
  • Aș putea continua cu liste interminabile… Era să uit de discursul agresiv legat de corupție. Sîntem corupți? Oh da, însă corupția este un efect al unei cauze care se află altundeva decît vor să ne sugereze actualii noi comisari de pe la FMI, UE sau Banca Mondială. Dar poate vreți să vă spun cum e cu corupția cu adevărat importantă? NU aia e marea corupţie prin care pacientul dă mită medicului subfinanțat ca acesta să facă un gest medical: adevărata mită este la nivel global în care mari corporații fac lobby în vederea privatizării sistemului sanitar public și universal, ca să ne oprim doar la sănătate. Vreţi să vorbim despre firmele de lobby din zona farmaceutică sau din zona energiilor? Nu vreţi să ştiţi ce se înîmplă acolo. Ei sînt capabili să schimbe legi, regimuri, reguli ale jocului după care sa-ţi spună că vor democraţie.. Nu mersci, o astfel de democraţie nu servim. Apropo de lobby: aceasta este fără discuţie una dintre cele mai perverse forme de corupție la nivel global al marelui capital. Trebuie interzise prin lege. Ătia care le practică sînt adevăraţii „vorî v zakone – hoţi în lege”.  Poate vă întrebați de ce la Bruxelles este cea mai mare concentrație de firme de lobby din lume? Oare de ce?

Ah da, mi-am mai reamintit ceva: cum se face că banul are mai multe drepturi decît omul. Mai întîi liberalizăm piața, iar oamenii mai așteaptă. Adică banii pot circula cum vor ei, pe cînd oamenii pot circula numai bine controlați de mecanismele instituite de țările bogate. Zidul Berlinului este un mic copil pe lîngă zidurile instituite  de birocrația și finațele capitalismului modern… Săracii nu au voie să circule liber decît ca formă de muncă ieftină şi lipsită de  de protecţie… Această muncă neagră, această migraţie ilegală se face şi cu sprijinul „lumii civilizate”, iar noi, cei săraci, nu sîntem decît partea cea mai fragilă din acest mecanism.

 

Bine, şi ce-i de făcut?

Eu sînt un europesimit moderat. Mai întîi trebuie să facem o distincţie clară între Europa şi Uniunea Europeană. Sînt două lucruri total diferite. Cel din urmă este un proiect politic, economic şi social. Mie îmi plac proiectele mari. UE a debutat ca un proiect interesant. Eu l-aş extinde pînă la Vladivostok şi rezolvăm şi încrîncenarea geopolitică, şi mai ales ruptura est-vest. Însă calitatea politicienilor care conduc UE este catastrofală şi de un provincialism îngrozitor. În acest moment UE promovează o politică neoliberală care duce la distrugerea statului social. Devenim încet dar sigur un soi de SUA de mîna a doua. Nu cred că UE procedează corect cînd împing Rusia spre Asia. Rusia este parte a Europei, este celălalt „fiu risipitor” al Europei, ca şi SUA. Ne dăm oare seama ce potenţialitate poate crea această cuplare: UE – RU? Din păcate mă tem că în acest moment atît UE cît şi RU nu fac decît să promoveze nişte politici economice şi sociale foarte neoliberale. Rusia, cum am mai spus de atîtea ori, este unul dintre cele mai importante bastioane ale neoliberalismului actual. Nu cred că Rusia este capabilă să facă acum un proiect alternativ.

BUN: ce-i de făcut? Conștientizarea acestor pericolelor este primul pas în declanșarea unei reflecții și practici politice reale. Ştiu că în zona noastră ori de cîte ori încerci să ridici aceste probleme durute, se vor găsi apărători vajnici ai noii orînduiri, îmi vor spune cum îmi spun de multe ori cînd încerc să arăt fața reală a lumii în care întrăm: ce vrei comunism, stalinism? Aici în est veșnic sînt scoase moaștele lui Stalin pe post de bau-bau! Eu încerc să le spun  „Nu vă temeți, tovarăși: Stalin s-a privatizat…!!!!” Trebuie să învăţăm din lecţia trecutului, însă acum trebuie să identificăm problemele şi duşmanii reali ai societăţi în care trăim astăzi. Alții ne vor amenința cu Rusia uitînd că Rusia, cum spuneam,  este în acest moment bastionul politicilor neoliberale.  Știm demult că banii, capitalul nu are patrie: așa că pericolele pot veni cu aceeași putere din diverse locuri… Deci nu Stalin e problema actuală, ci „Stalin privatizat şi capitalizat”.

Un mare bandit rus la care azi se închină toate cancelariile lumii și presa liberală este în delir, e vorba de Hodorkovski (la noi S.O.Vîntu a susţinut cam aceeaşi teză) avea o vorbă interesantă: apărați-vă statul dacă nu vreți să vi-l furăm noi.  Parafrazînd din înțelepciunile banditismului postcomunist vă spun:  să ne apărăm statul, drepturile, societatea și mai ales piața dacă vrem să nu devenim o amărîtă colonie care să nu mai aibă puterea și suveranitatea nici măcar să-și pună prețul la pîine.

 

Şi cum mai rămîne cu artificialitatea: sînt statele noastre artificiale sau nu?

Eu am făcut afirmaţia „statul RM şi RO sînt state artificiale” într-un context concret, cu o semnificaţie clară. Nu vreau să ţin acum o prelegere despre ce înseamnă „natură”, „cultură”, „artificial”, „natural” etc. Reacţia mea a venit în urma unui tip de „substanţialism” naţionalist în ce priveşte înţelegera politicului şi a statului: statul este dat de Dumnezeu sau vine de la natură, ceva definitiv, imuabil etc. Eu susţin că tot ce ţine de om, de creaţia umană de la cultură şi pînă la politic este diferit de natură, deci artificial.  Omul devine animal politic tocmai prin subordonarea naturii şi se eliberează de determinismul natural. Pentru mine toate statele sînt artificiale pentru că sînt construcţii umane. E destul să privim la istoria de 200-300 de ani ale statelor noastre sau a acelor din jurul nostru. Eu fac distincţie între fenomene ale naturii şi fenomene politice, cred că există o diferență fundamentală între un fulger şi o revoluţie, dintre reformă socială sau economică şi anotimp, între criză sau lapoviţă şi ninsoare etc. Dacă noi nu putem face astfel de distincţii, atunci e mare bai. Ce doream să spun aplicat strict la RO şi MD este simplu: atît proiectul statalist al RM cît şi cel unionist au raţiuni de a fi, pot fi susţinute logic, pot exista ca proiecte politice. Aşa cum cred că au suficiente raţiuni de a fi atît grupările Pro-UE cît şi cele Pro-Est. Toate aceste lucruri trebuiesc analizate şi pentru toate aceste probleme trebuiesc găsite soluţii. Şi cei de pe o baricadă, şi cei de pe cealaltă sînt cetăţeni ai RM (sau RO) şi au drepturi egale. Personal nu agreez etnia ca entitate politică, şi cu atît mai mult una superioară celei de cetăţean. Am văzut că astfel de afirmaţii care mie mi se par de bun simţ au stîrnit multe pasiuni, iar unii m-au făcut „kominternist”.  Diferenţele dintre natură şi cultură ţin de ABC-ul culturii generale. Dacă un profesor de ştiinţe politice nu face diferenţa între un măr pădureţ şi un ionatan, între revoluţie şi trăsnet, ce pretenţie să ai de la alţii?