[label shape=”” type=””] Tetyana Dzyadevych [/label]

For the English version of this article, click here.

 

„Ucraina în flăcări” a devenit cea mai faimoasă imagine a Ucrainei de astăzi. Vedem imagini de parcă luate de pe un cîmp de luptă și ne întreabăm ce se întîmplă totuşi în Ucraina, și de ce? Ce înseamnă de fapt ceea ce vedem? Cum se face că urmărim imagini din centrul geografic al Europei, care ne amintesc de scene din unele opere clasice ale cinematografiei sovietice ucrainene, cum ar fi „Ucraina în flăcări” (1943-1962)? Scenariul acestui film a fost scris de Olexandr Dovjenko, iar soția sa, Iulia Solnţeva, a regizat filmul. În acest film este vorba de al Doilea Război Mondial. Dar ce vedem acum? Este oare aceasta o revoluție? E poate o revoltă? Sau un război civil?

În acest text am de gînd să scot în relief cronologia evenimentelor din Ucraina și să pun în discuţie unele probleme, care, sperăm, ne vor ajuta să înțelegem mai bine situația din Ucraina de astăzi.

Protestele au început în urmă cu mai mult de două luni. Aceste proteste pot fi separate în cîteva faze.

Prima fază, care poate fi numită „mișcarea pro-europeană”, a început la 23 noiembrie și a durat pînă la 29 noiembrie (înainte și în timpul summit-ului UE de la Vilnius, în cadrul căruia Ucraina ar fi putut semna tratatul de asociere cu Uniunea Europeană). În timpul acestei etape au avut loc mai multe mitinguri cu sloganuri pro-europene în diferite orașe ucrainene. Aceste manifestaţii au fost numite „euro-maidane” (de la Europa și „Maidan”, adică „piaţă” în ucraineană). Principalul „maidan” a fost organizat în Piața Independenţei („Maidan”), în centrul oaşului Kiev, unde în 2004 avea loc revoluția „oranj”. Semnul distinctiv al acestor mitinguri a fost simbolica UE: culorile steagului UE, combinate cu culorile drapelului ucrainean, panglici albastre și galbene purtate de protestatari. Sloganul principal al acestor manifestaţii a fost „Україна – це Європа!” („Ucraina este Europa!”) Scopul principal al acestor demonstrații a fost de a convinge președintele Victor Ianukovici să semneze acordul cu UE. Participanţii au vrut de asemenea să demonstreze comunității europene voința și dorința lor de a aparține familiei europene.

În situaţia în care președintele Victor Ianukovici nu a semnat acordul, oamenii (mai ales studenţii) au decis să rămînă în stradă. Mitingurile organizate de aceştia au devenit întrucîtva asemănătoare cu cele ale mişcării „Occupy!”. Participanţii la aceste manifestaţii nu au avut un scop clar. Sloganurile lor au fost în general pro-europene și anti-ruseşti, căci direcția geopolitică alternativă pentru Ucraina a devenit Uniunea vamală formată de Rusia și alte foste state sovietice.

În același timp, în Piața europeană (locul este situat nu departe de Piaţa Independenţei), la Kiev opoziția politică (liderii a trei partide de opoziție reprezentate în Parlament: Vitaliy Klichko, Arseniy Yatsenyuk și Oleg Tiagnybok) a organizat propriile acțiuni, cu propriile simboluri. Este important de notat că cele două mitinguri au fost organizate în același timp, au avut aceeași ordine de zi – integrarea europeană, dar au fost organizate separat. Activiștii din Piața Independenţei au manifestat o poziție apolitică, cei mai mulţi dintre participanţi fiind studenţi. Atunci însă cînd președintele Ianukovici a decis să nu semneze acordul cu UE, aceste mitinguri au fuzionat. Drept urmare, protestul organizat de politicienii din opozişie s-a mutat din Piața europeană în Piața Independenţei.

Dintr-o dată, pe 30 noiembrie, în primele ore ale dimineții polițiștii au dispersat protestatarii pașnici, folosind gaze lacrimogene și forța brută. Manifestanţii au fost bătuți și arestați. Aceasta a fost prima vărsare de sînge din motive politice din Ucraina de la proclamarea independenței în 1991. A doua zi, peste 1 milion şi 600.000 de persoane s-au alăturat protestatarilor. Acesta a fost începutul unui nou val de proteste.

Scopul principal al protestului s-a schimbat. Participanţii au declarat că nu mai vor să susţină un guvern criminal. Dintr-un spaţiu politic, Europa s-a transformat într-un loc simbolic al valorilor umane. Oamenii s-au mobilizat imediat.

Aşa începe o etapă mai creativă a Euro-revoluţiei. Utilizarea activă a rețelelor de socializare a devenit specificul său major. Răspîndirea informației, auto-mobilizarea, împărtăşirea acţiunilor de rutină şi a produselor creative prin Facebook, Twitter, Youtube a devenit o parte esențială a vieții de zi cu zi a protestatarilor. Producţia de clipuri video sociale a devenit una dintre formele de educație a societății civile. Această fază a rămas în general una paşnică, cu excepţia intervenţilor provocatoare atribuite așa-numitor titushky. Aceştia sînt nişte tineri, porecliţi aşa după numele lui Vadym Titushko, cel care pe 18 mai 2013 a bătut jurnalista de la al 5-lea canal TV al opoziției. Numele lui este acum folosit cu referire la tinerii angajați de autoritățile ucrainene pentru a intimida și bate protestatarii pașnici din Ucraina. Aceste provocări au fost de regulă blocate de activiști.

Chiar dacă spațiul virtual este foarte important pentru a înțelege evenimentele din Ucraina, protestele au totuşi o locație fizică precisă, Maidanul în sine. Protestatarii din toată Ucraina au creat la Kiev un oraș în interiorul orașului, cu o structură internă, cu ritualuri specifice şi cu o dinamică proprie puternică. La fiecare oră participanţii cîntă imnul național ucrainean și aprind lumînări. Mai multe activități de masă au fost efectuate în scopul de a atrage atenția publicului larg cu privire la cazul ucrainean. A doua fază a protestului a fost remarcabilă prin extinderea spaţiului controlat de protestatari. Pe lîngă piețele tradiționale şi străzile din vecinătate, participanţii şi-au apropriat unele clădiri administrative importante, cum ar fi Palatul Sindicatelor, Primăria, Palatul de Artă si Cultură, Casa Ucraineană. Activistul Dmytro Bulatov a început mișcarea pentru drepturile civice „Auto-Maidan”. Activiștii de la „Auto-Maidan”, majoritatea membri ai nou-născute clase de mijloc din Ucraina, au blocat drumurile principale, au ajutat oamenii să ajungă în centrul Kievului, au ajutat la coordonarea acțiunilor, au transportat bunuri de consum spre Maidan, au blocat reședințele politicienilor și ale funcționarilor responsabili de dispersarea sîngeroasă a protestelor pașnice. Unii oameni de afaceri anonimi au ajutat la acoperirea teritoriului Maidanului cu internet Wi-Fi gratuit. Întreaga infrastructură primește ajutor financiar din donații private și voluntari (în presa rusă s-a încetăţenit ideea, devenită oficială, privind o presupusă „sponsorizare occidentală” a acestor evenimente) .

10 decembrie a marcat a treia fază a protestului. În timpul nopţii, polițiști anti-protest au început să atace manifestaţia pașnică. Aceste evenimente au fost transmise în direct. Se poate observa o dinamică interesantă de gen. Bărbaţii au fost chemați să protejeze tabăra, pentru a păstra perimetrul zidului de apărare simbolic. Femeile au fost îndemnate, în schimb, să se ascundă în interiorul fortificației pentru a sprijini bărbaţii cu cîntece. De fapt, orașul simbolic medieval din Maidan a reinstaurat rolurile de gen tradiționale. Bărbaţii au fost nevoiţi să-şi asume rolul de protectori și războinici, pe cînd femeile au rămas să lucreze „în spatele frontului”, gătind, asigurînd asistență medicală, oferind anumite programe de divertisment. Uneori, fetele dăruiau soldaţilor din trupele speciale flori și săruturi, așa cum s-a întîmplat în SUA în timpul protestelor împotriva războiului din Vietnam, în 1960: „Faceţi dragoste, nu război!”.

Demolarea monumentului lui Lenin a devenit un gest simbolic de adio faţă de URSS. Acest act simbolic de eliberare de trecutul sovietic a provocat o discuție enormă nu doar în interiorul țării, dar și în străinătate, în special în Rusia. Prin definiţie, pentru protestatarii de pe Euro-Maidan și ai Euro-revoluției contactul cu lumea exterioară este considerat extrem de important. Oamenii lansează diferite apeluri în engleză și în alte limbi europene. Aceste apeluri sînt adresate diferitor oficiali, dar și oamenilor obișnuiți. Pe scena principală a maidanului, reprezentanții străini sînt întotdeauna salutaţi călduros. Presa străină este de asemenea văzută ca fiind extrem de importantă. Presa din lume a fost intens monitorizată, publicațiile referitoare la Ucraina au fost răspîndite în timp real prin intermediul rețelelor de socializare.

În timpul acestor proteste, Guvernul nu a reacționat în niciun fel și s-a prefăcut că nu observă sutele de mii de oameni din stradă. Protestatarii cîntau cîntece şi chemau la proteste pașnice. Dar nimic nu s-a schimbat. Mai tîrziu protestatarii au organizat acţiuni de protest lîngă casele particulare ale celor de la putere. Atunci cînd cei de la „Auto-Maidan” au venit la casa lui Victor Medvedciuk, fostul șef al Administrației președintelui, un politician care se poziţionează ferm pentru legături mai strînse cu Rusia, și au dărîmat gardul reședinței, acesta a promis că va începe războiul împotriva Euro-maidanului și a tuturor protestatarilor.

Pe 16-19 ianuarie, Parlamentul a adoptat și publicat 20 de legi antidemocratice și anti-constituționale. După publicarea acestor legi orice fel de protest a devenit ilegală. Aceasta a fost sfîrșitul perioadei pașnice a euro-revoluției ucrainene.

Aşa începe o fază sîngeroasă a mişcării din Euro-Maidan, cu protestatari radicali de dreapta, îmbrăcaţi în uniforme, echipaţi cu bastoane și bombe de petrol (cocktailuri Molotov), care s-au angajat în lupte cu polițiștii (așa-numitul Berkut) pe strada Grushevsky, încercînd să mărșăluiască către Parlamentul ucrainean pentru a protesta împotriva legilor a căror punere în aplicare ar putea conduce Ucraina la stabilirea unei dictaturi și a unui stat polițienesc. De cealaltă parte, Berkut a utilizat gloanțe de cauciuc, gaze lacrimogene, tunuri de apă și grenade paralizante.

Cinci protestatari au murit pe strada Grushevsky de arme de foc. Aproximativ 20 de protestatari au primit traume la ochi, 5 persoane şi-au pierdut ochii pentru totdeauna, un protestatar şi-a pierdut mâna. Aceasta pe lîngă faptul că, potrivit presei de opoziție, o fată a fost ucisă la Kharkov (cel mai mare oraş din estul Ucrainei), unii oameni au fost răpiți și găsiţi în pădurile din apropiere, cu semne de tortură. Sute de persoane au fost arestate.

În chiar acest moment protestatarii îşi menţin poziţiile pe Maidan și pe strada Grushevsky, ocupă clădirea Ministerului Justiției și alte clădiri importante. În regiuni, oamenii au început să blocheze administrațiile locale. Acum protestatarii controlează administrațiile din regiunile de vest și centrul Ucrainei.

Pe teritoriile ocupate protestatarii au organizat o bibliotecă, o universitate liberă, un spital, un teren de sport. Ei încă mai cîntă imnul ucrainenan și se roagă (rolul Bisericii în acțiunile de protest este mare, dar aceasta este o chestiune în sine, cele mai multe Biserici din Ucraina şi-au declarat sprijinul pentru protestatarii pașnici).

Statistica Maidanului spune că protestatarii sînt în proporţie de 50% din Kiev și 50% din regiuni (nu numai din Ucraina de Vest, Ucraina de Est este şi ea prezentă, chiar și în punctele cele mai fierbinți, cum ar fi strada Grushevsky), 92% dintre participanţi nu fac parte din niciun partid politic, vîrsta medie este de 36 de ani, 64% dintre persoane au studii superioare, 54% vorbesc doar limbă ucraineană, 27% vorbesc doar rusa, 18% vorbesc în ambele limbi. 40% sînt specialiști cu diplomă de studii, 12% sînt studenți, 9% sînt proprietari de afaceri, 8% sînt funcţionari şi manageri de rang înalt, 9% sînt pensionari, 7% sînt muncitori.

La 28 ianuarie, premierul Mykola Azarov a demisionat, iar Ianukovici a acceptat. Ianukovici a propus o serie de posturi în Guvern celor trei lideri ai opoziției, dar ei au respins oferta. Parlamentul a anulat legile sîngeroase de la 16 ianuarie, dar Ianukovici nu a semnat încă decizia. Mai mult chiar, la 29 ianuarie deputații din Partidul Regiunilor, sub presiunea din partea președintelui, care a venit în Parlament și a vorbit cu oamenii în spatele ușilor închise în seara zilei cînd au fost adoptate legile, au votat pentru propria versiune a legii cu privire la amnistie, transformîndu-i pe oamenii aflaţi în arest în ostatici şi încercînd să spele abuzurile de putere comise de polițiști.

Rezumînd cele spuse, protestele actuale din Ucraina demonstrează o nouă etapă în mobilizarea societății civile. Această etapă se caracterizează prin multiple poliloguri în interiorul țării și în afara. Oamenii arată că societatea este mult mai matură decît liderii oficiali ai țării. Aceştia au ieşit în străzi pentru valorile umane și pentru viitorul civilizat al propriei țări, fără corupție și violență. Ei nu se aliază nici Europei, nici Rusiei, ci sînt acolo pentru propria lor țară și gata de a răspunde pentru aceasta. Acesta este motivul pentru care orice fel de negociere cu actuala putere nu este acceptată. Ei nu doresc să fie guvernaţi de către un președinte care colaborează cu criminalii și rămîne la putere prin angajarea unor titushky, dînd ordine ilegale trupelor militare și polițiștilor. În acest moment, președintele este, potrvit relatărilor, în spital cu febră. El a declarat că este în concediu medical și, prin urmare, nu va semna niciuna dintre legile adoptate de Parlament recent. Acest lucru nu permite o ieşire legală sau politică din situație.

 

Traducere de Petru Negură

 

Notă: Articolul a fost primit la redacţia PZF pe 1 februarie.