ARTICOLE

Iurie Cuza a scris un excelent comentariu despre Legea 2 % (cea care oferă contribuabilului dreptul (dacă vrea) să transmită 2% din impozitul care se cuvine bugetului sau unui ONG sau unei instituții religioase): ”Intenționat sau nu legea a avantajat instituțiile religioase fața de ONGuri. Indirect au recunoscut că instituțiile religioase au calitatea de  utilitate publică –  spre deosebire de organizațiile neguvernamentale acestea nu trebuie să demonstreze nimănui nimic și să obțină certificate. Luând  în considerație că ONGurile sunt subiecți ai controlului fiscului și altor organe financiare, iar instituțiile religioase nu, suntem justificați să presupunem că autorii proiectului de lege au urmărit scopul să creeze o filiera de finanțare a instituțiilor. Dar nu una simplă ci autorizată de stat. În acest context, se impune o întrebare – dar cum rămâne cu principiul separării bisericii de stat? Mecanismul pe care urmează să-l creeze Guvernul (cu liste, direcționări, etc.) ridică îngrijorări serioase privitor la modul în care se va realiza transmiterea banilor de la individ la destinația dorită de el. Cum se va face, direct de la plătitor la ONG/instituție religioasă? Sau banii vor fi acumulați undeva (pe conturile cui?) și apoi direcționați „în cuantum procentual” la destinație? Dacă luăm în considerație că, în fond, aceste 2% nu sunt banii individului, ci ai bugetului, statul (orice ar fi să-l reprezinte) va avea temeiul juridic  pentru a justifica orice schemă de distribuirea a banilor.”

 

Victor Druță comentează schimbul de replici dintre cele două maluri ale Prutului: „Aceste realități încă nu au pătruns în conștiința românească. Românul, rusofob prin tradiție, se așteaptă de obicei ca basarabeanul să-l urască pe rus și rămâne contrariat când îl aude vorbind rușește. Și se mai așteaptă să fie privit ca „frate” și, dacă se poate, ca „frate mai mare”, care are o limbă mai curată, scriitori mai talentați, munți și mare etc. Dar românul are surpriza, de multe ori, să fie tratat el însuși de pe poziții de superioritate. Basarabeanul strâmbă din nas la manele, la șmecheriile tipice, la aspectele caragialești ale românului, la țigănismele din limba română. Nu vrea să fie ocrotit de nicio patrie-mamă. Nu are nevoie de un frate mai mare. Mofturos, basarabeanul ăsta.” Şi mai scrie: „Din multitudinea de voci românești care au comentat cazul Banciu iese pregnant în evidență că și intelectualii români, și oamenii de rând nu reușesc să înțeleagă și să respecte suveranitatea Republicii Moldova, care, așa săracă cum e, este o țară independentă, o națiune diferită de națiunea românească. Ei ne socot, și cei care ne respectă, și cei care ne înjură, drept Basarabia, provincia lor pierdută, de recuperat. Pentru demnitatea cetățeanului Republicii Moldova, fie el unionist ori nu, aceasta e o jignire de neiertat.  Unirea trebuie însă să pornească de pe poziții de egalitate, de altfel e o anexiune.”

 

Dumitru Mînzărari a făcut, pentru Eurasia Daily Monitor Volume al Jamestown Foundation, o analiză a evenimentelor din Ukraina: ”Integrating closer with the EU would have actually helped Ukraine to better cope with Russian economic pressure, at least in the longer term, which is why the sanctions explanation seems insufficient. Nonetheless, it was presented by the Ukrainian leadership as a plausible and benign-sounding justification to obscure its real motives behind the rejection of the EU Association Agreement.  Both the sanctions and the auctioneer stories ignore the strategic interests of the incumbent government in Ukraine, which is to retain power. Were Ukraine to move closer to the European Union, its economic and financial dependence on Europe and the West, more generally, would gradually increase. As a lateral consequence, the current leadership would be more exposed to scrutiny and become politically more vulnerable. It would also find it more difficult to use administrative resources, like selective justice or distributing social benefits before elections, to increase its electoral advantage. // Another source of weakness for the team currently ruling the country is transitions of power. In Ukraine, political leadership changes trigger the redistribution of lucrative businesses (opendemocracy.net, January 29, 2013). Furthermore, this administration incarcerated the president’s key political opponent, former prime minister Yulia Tymoshenko—exacerbating the implications a future electoral loss would have for Yanukovych by setting a precedent of jailing one’s opponents upon victory. // If, and when the opposition comes back to power, it will also want to redistribute the control over businesses. In the process of doing so, it will likely also attempt to confine members of the previous administration in prison. Consequently, were Yanukovych to fulfill all of the EU’s political conditions related to the Association Agreement before outright winning the next round of elections, he would have little chance to stay another term in office after 2015. High-positioned people in his government face a similar uncertainty about their fate if the next elections are lost.// This domestic political dynamic helps explain why the Yanukovych administration accepted the Russian option, which it had been resisting since coming into office. Unlike the EU choice, the rapprochement with Russia is less threatening to the current government’s hold on political power.”

 

Avocatul Roman Zadoinov despre starea sistemului judecătoresc din Moldova: ”Без демократии правосудие не построить. Для меня основная проблема – это проблема демократических подходов, отношение власти к нам, к обществу. Если власть и дальше так будет себя вести, не будет думать о народе, то, скорее всего, она потеряет свой народ. Останется только власть, народа не будет. На нас уже не смотрят как на государство, а как на территорию.”

 

Oazu Nantoi: ”Мы деремся за прошлое, пытаясь подогнать его под комфортное для себя,  примитивное черно-белое восприятие.  У каждого своя «историческая правда», и все используют ее как питекантроп дубину. У нас нет общих радостей и общих трагедий. «Камень Гимпу» – для одних. Георгиевская лента во всю площадь – для других.  Христос для одних – всенепременно московского разлива. Для других – бухарестского. Одни – едва приехавши в Бухарест, кричат „Unire!”. Другие – толкутся по московским приемным, обещая, за скромное вознаграждение, принести Молдову на блюдечке с голубой каемочкой.  И тем, и другим абсолютно наплевать  на российскую политику в Приднестровье, на то, что полноценной страны у нас еще нет.  Для «одних» – смерть Вадима Писаря стала лишь поводом увидеть себя, любимого, на экране ТВ. В то время как «другие» облегченно вздохнули, когда через пару дней румынский пограничник ранил какого-то «нашего» идиота-контрабандиста.  Ага, «ваши» тоже стреляют! Ничья!  А посередине – неспособность критически мыслить, равнодушие, неверие в будущее своей страны, неверие в себя, неверие в то, что можно избрать порядочных людей во власть. Не писанные правила, доминирующие в нашем обществе, душат инициативу, гонят из страны молодых, грамотных, инициативных и честных.  Абсолютное большинство из нас, удравши из своей страны, способны интегрироваться и добиться успеха в других странах.  Но, это – поодиночке! А вот все вместе, у себя дома,  обустроить свою страну – неспособны. ”

 

Maria Cernat pe CriticAtac despre o figură absentă din dezbaterile despre corupția din educație – mama-rezolvă-tot:  ”Ce mă deranjează însă la modul cum evoluează lucrurile și dezbaterile pe tema șpăgii din școli este faptul că s-au stabilit două tabere: profesori corupți și părinți-victime. (…) Totuși cineva lipsește din peisaj. O să mă critice mulți, dar îmi asum eu sarcina nepopulară de a aduce în lumină un personaj care poate concura oricând cu doamnele Vărzaru sau Blându, persoanaj  la fel de agresiv și periculos. Este vorba despre ceea ce în continuare voi numi “mama rezolvă-tot”. (…) Corupția e un cerc vicios care antrenează deopotrivă profesori corupți, dar și părinți (de cele mai multe ori mame) agresivi și aroganți dispuși să facă orice fel de presiune asupra profesorului, numai să nu-și pună odrasla să învețe! Mulți dintre colegii mei știu prea bine despre ce vorbesc. Vorbesc despre mama știe-tot, care nu dă doi bani pe amărâta aia de profă care n-are geantă Vuitton și nici pantofi Gucci. Despre mama rezolvă-tot care le aruncă cu bani în față amărâților care se chinuie să-i educe progenitura. Ce știu ei, fraierii? Doar copilul ei este cel mai cel! Da, sigur, nu ascultă de nimeni, face crize de nervi din te miri ce și uneori îi mai și bate pe ceilalți. Dar asta pentru că e creativ, domnule!”

 

Autoritățile ruse testează instrumente de limitare a libertății de exprimare pe internet. Ieri, bunăoară, au blocat întreaga platformă de blogging livejournal.com din cauza unui blog care ar fi conținut apeluri extremiste.

 

Slavenka Drakulic în Eurozine despre îmbătrînire.

 

Acordul de Asociere cu Uniunea Europeană ar putea provoca scumpirea medicamentelor, fapt ce va fi resimțit mai ales de cei mai săraci dintre moldoveni. Autoritățile moldovene nu au negociat cele mai bune aranjamente pentru țară, zic unii experți. Statul nu vede o problemă în asta. Alexandru Coman, directorul Agenției Medicamentului a zis bunăoară că „nu putem încălca acordurile internaționale, numai pentru că ceva ne costă în plus.” Va trebui să investigăm mai mult acest domeniu.

 

Într-un articol în Ziarul Naţional, se vorbeşte despre o nouă situaţie de fraudă economică şi de delapidare a bunurilor publice, comisă cu concursul oamenilor din guvern (şi anume de la Min. Transporturilor): ” Palatul de cultură al feroviarilor a fost gajat la bancă. Conducerea „Căilor Ferate” (CFM) învăluie în mister condițiile și scopul împrumutului bancar. Iar experții economici afirmă că, în actuala situație, ținându-se cont că veniturile CFM sunt tot mai mici cu fiecare an, există un risc major de a pierde clădirea. În ultimii zece ani, mai multe instituții de stat sau întreprinderi cu capital majoritar de stat și-au gajat proprietățile la bancă, în schimbul unor împrumuturi care depășesc capacitățile lor de plată. Unele dintre ele au falimentat din cauza administrării proaste a acestor credite.”

 

Pe portalul ECOnomist, Ion Chişlea face un comentariu cu privire la unele schimbări apărute în sistemul bancar din R. Moldova. Din păcate, aceste intervenţii nu anunţă o schimbare în bine a acestui sistem: „Iată că în sfârşit, după ce timp de mai mulţi ani s-a tot vorbit despre necesitatea schimbării în sectorul bancar, aceasta începe să se contureze. Însă nu în direcţia transparentizării acţionariatului instituţiilor bancare după cum s-a promis, ci într-un sens cu totul neaşteptat. Numirea în funcţii de conducere la Banca de Economii şi Banca Socială a doi generali din perioada guvernării comuniste demonstrează că sistemul bancar moldovenesc se îndepărtează tot mai mult de standardele europene spre care declară oficial că tind guvernanţii de la Chişinău.”

 

STUDII ŞI RAPOARTE

Tot despre sumedenia de nereguli comise în sistemul bancar, vorbeşte un studiu realizat de Alexandru Fala, sub egida Centrului analitic independent Expert-Grup, „Epopeea Băncii de Economii sau cum au prăbuşit gigantul”: „Evoluțiile din ultimii ani de la BC „Banca de Economii” SA scoate în evidență problema managementului ineficienta proprietății de stat, al deciziilor politice neinspirate și al funcționării dezinteresate a instituțiilor publice. Decizia politică de preluarea a unei bănci falimentare în plină criză, raidurile corporative, acțiunile întârziate și contradictorii ale instituțiilor publice, precumși diluarea valorii acțiunilor ca rezultat al emisiunilor suplimentare la prețuri derizorii au afectat grav Banca de Economii. Însă, ponderea cea mai mare în degradarea situației aparține activității de creditare defectuoase, contrare oricărui principiu de prudență și a unui management deficient. Regretabil, dar și așa numita „salvare” a  băncii s-a transformat într-o cedare dezonorată a controlului asupra instituției financiare din partea Guvernului și a creat un precedent riscant, prin care statul, și indirect cetățenii, ar putea pierde și în viitor pârghiile de influență în companiile publice sau public-private. În raport se face o analiză a acestor evoluții, concomitent sunt prezentate soluțiile utilizate în practica internațională pentru salvarea băncilor afectate de criza financiară din 2007-2009.”

 

Un articol de Iurie Morcotilo, membru al Centrului Expert-Grup, analizează situaţia care ar putea fi creată în urma interdicţiei pentru tot mai mulţi cetăţeni moldoveni a dreptului de a munci în Rusia (la această oră „21500 de moldoveni au primit interdicția de intrare pe teritoriul Rusiei, iar alții 245.000 au fost incluși în grupul de risc”). Autorul ne spune că reorientarea către piaţa de muncă europeană nu este o alternativă viabilă. În primul rînd acordul de liberalizare a vizelor nu include şi dreptul de muncă, iar încălcarea sistematică a acestei prevederi ar putea duce la revederea acestui acord. Dar mai ales pentru că tipurile serviciilor şi structura socială şi de gen a populaţiei migranţilor este diferită în UE şi Rusia: „Profilul migrațional mediu pentru aceste două destinații principale ale emigrarii diferă după principalii indicatori cheie. Având o structură relativ echilibrată pe sexe în ansamblu pe țările UE, cu excepția Italiei, ramurile principale de activitate sunt sectorul de servicii casnice cu circa 32%, urmat de construcții cu 25% din forța de muncă[3]. De asemenea, migranții către țările europene se caracterizează de un nivel mai înalt de studii și legalizare în țările de reședință (circa 80% din aceștia sunt angajați în bază de contract)[4]. În schimb, structura fluxului de migranți către Rusia este dominată de bărbați şi populația din mediul rural (72,9% și respectiv 64,6% din numărul total) cu un nivel de educație mai scăzut și care activează preponderent în sectoarele de construcții și comerț[5]. Spre deosebire de UE, migranților către această țară este caracteristică mai mult tipul de migrație circulară și sezonieră cu un nivel scăzut de legalizare[6]”). „Cu siguranță, în eventualitatea re-întoarcerii unei părți din migranții Moldoveni din Rusia, povara principală ar putea cădea pe economia națională a Republicii Moldova, atât din punct de vedere a micșorării fluxului de remitențe, cât și din perspectiva presiunilor crescânde asupra pieței de muncă interne.” Autorul recomandă un şir de măsuri şi strategii pentru diminuarea riscului de criză economică şi socială în cazul întoarcerii unui număr prea mare de imigranţi moldoveni din Rusia.

 

Cornel Ciurea, expert IDIS „Viitorul”, este autorul unui studiu despre „Reformele sociale din Republica Moldova: un caz particular – reforma sistemului de pensii”. Acest studiu este structurat în două părţi. Prima parte conţine o analiză a reformelor elaborate, proiectate şi aplicate în R. Moldova. A doua parte este despre reforma de pensii propriu-zisă. În ceea ce priveşte subiectul primei părţi, autorul s-a expus într-un interviu la Radio Europa Liberă: „practic tot ce facem în Republica Moldova, atât în perioada guvernărilor anterioare, cât şi a guvernării actuale, s-a produs sub zodia, să zic aşa, a tergiversării. Cel mai elocvent exemplu este reglementarea conflictului transnistrean. De 20 de ani tot amânăm luarea unei soluţii vitale pentru statul nostru. Acelaşi lucru putem să-l spunem despre integrarea europeană. Chiar dacă foarte multă lume vorbeşte că în scurt timp, datorită acestor reforme, vom păşi ireversibil pe calea europeană, senzaţia de multe ori e că această ireversibilitate nu este decât un mit.” (idem) „(…) atractivitatea, zic eu în acest studiu, a reformelor europene are menirea de a atenua şocurile care, eventual, se vor produce în urma reformelor sociale. Europa ca mit are rolul ca cumva să ne facă să avansăm, să mergem înainte, chiar dacă avem anumite pierderi pe parcurs. Mă refer la dezangajarea statului, reducerea cheltuielilor bugetare etc…” În legătură cu reforma de pensii, C. Ciurea este de părere că „această reformă nu poate fi abandonată, factorul politic fiind impus să o abordeze mai devreme sau mai târziu în virtutea problemelor demografice și economice cu care se confruntă Republica Moldova. Spre deosebire de reforma învățământului universitar, promovată de Ministerul Educației cu suficientă tărie, în pofida criticilor însoțitoare, reforma sistemului de pensii pare a fi mai curând o ”reformă veșnic amânată” din cauza lipsei unei voințe politice. Inițierea procesului de dezbateri în legătură cu această reformă reprezintă o nouă șansă pentru ca situația din sistem să fie ameliorată. În condițiile unei presiuni demografice din ce în ce mai mari, amânarea acestei reforme ar putea să coste foarte mult.” Considerăm la rîndul nostru imperioasă nevoia unei discuţii pe marginea acestei reforme de pensii, în situaţia în care, autorul însuşi o spune, „90% din beneficiari primesc o pensie inferioară chiar și minimului de existență”, iar mărirea vîrstei de pensionare, prevăzută de această anunţată reformă, nu va face decît să escaladeze şi mai mult tensiunile şi frustrările societăţii, puternic dependente faţă de un sistem de protecţie socială, care funcţioenază deficient şi care, în următoarea perioadă, este expus presiunii (demografice şi economice) de a-şi limita şi mai tare investiţiile din partea statului. Ţinem să remarcăm că, în condiţiile în care o parte vizibilă din societate trăieşte într-un lux ostentativ (inclusiv şi mai ales oamenii de la guvernare), nevoia impunerii unor reforme sociale „de austeritate” pare la prima vedere cel puţin cinică.

Soluţia propusă de unii experţi (Viorica Antonov) este sistemul de pensii „cu trei piloni”: „(…) un model potrivit ţării noastre ar putea fi sistemul de pensii cu trei piloni, care este pus în aplicare cu succes în statele vecine. Pilonul unu este pensia oferită de sistemul public, cel actual, al doilea constituie pensia obligatorie de tip fond, administrată privat, şi al treilea pilon sunt pensiile private. Viorica Antonov spune că mai multe ţări din Uniunea Europeană au trecut la pilonul doi, doar că treptat, şi s-au asigurat că legislaţia este impecabilă, adică ţine sub control structurile bancare antrenate şi angajatorii.” Totodată, experta consideră că acest sistem de pensii trebuie reformat odată cu „revizuirea cadrului legal şi combaterea salariilor nedeclarate”. (PN)

 

AUDIO și VIDEO

Evgeny Morozov la France Culture: Pour en finir avec la Silicon Valley.

 

O serie de emisiuni la France Plurielle despre procesele de gentrificare în Berlin.

 

Despre precariatul din comerțul cu amănuntul sau sclavii ce muncesc în hipermagazine la Polemix.

 

William Totok, la Europa Liberă, vorbeşte despre descoperirea şi publicarea unui lung ciclu de scrisori de Heinrich Himmler adresate soţiei sale, Margareta. Scrisorile, scrise în perioada 1927-1945 şi care cuprinde întreaga activitate a lui Himmler ca şef al batalioanelor SS (Schutzstaffel), apoi coordonator al serviciului secret SD (Sicherheitsdienst) şi în sfîrşit organizator principal al Holocaustului, ne arată, cu excepţia unor puţine remarci antisemite – aproape anodine –, un „om cumsecade”, un bun burghez care îşi iubeşte nevasta. Nimic nu ne face să bănuim despre activitatea sa politică, despre întreaga maşinărie a morţii pe care a pus-o pe roate şi a orchestrat-o. „Istoricul Wolfgang Benz a criticat publicarea acestor documente, pe care le consideră irelevante. Într-un interviu acordat postului de radio Deutschlandfunk, Benz a spus că „Himmler a fost un mic burghez german penibil” care a adresat soţiei sale „scrisori banale”. „Aceste scrisori nu ajută nici pe istorici la găsirea adevărului, nici publicul. Dimpotrivă, […] eu le consider contraproductive.” Un exemplu tulburător de detaşare faţă de săvîrşirea unor crime de masă devenite curată rutină. S-a făcut şi un film la acest subiect: „Filmul realizat de regizoarea israeliană, Vanessa Lapa, se numeşte „Der Anständige” (Un om cumsecade) şi confirmă ceea ce Hannah Arendt a numit cîndva „banalitatea răului”.” (PN)

 

FILME

Dallas Buyers Club (2013, Jean-Marc Vallée): Un film meseriaş, marca Hollywood (în sensul bun!, iar Matthew McConaughey şi Jennifer Garner sunt magistrali), care revine asupra unei epoci, nu chiar îndepartate, unde se murea de SIDA. Dar filmul nu este (cel puţin după cum îl înţeleg eu) despre acea epocă, nici despre SIDA, ci despre setea de viaţă, despre toleranţă, despre moarte, în faţa căreia toţi sunt perfect egali. Şi mai este un film despre cum se fac bani pe nenorocirea altora, profitînd anume de setea lor de viaţă… (Vitalie Vovc)

 

Les invasions barbares (2003, Denys Arcand). Cam cum ar arăta o moarte veselă a unui om împlinit? Așa: cu prietenii, fostele amante, copiii, fosta soție – cu toții adunați în jurul unei sticle de vin bun pe malul unui lac în Canada…Răvășitoare scena în care grupul enumeră toate -ismele în care au crezut de-a lungul vieții.
Filmul e despre moarte, despre ultimele zile ale unui om bolnav de cancer, dar mustește de veselie. Deci în neant se poate intra și cu cîntec. „Mourir de rire, rire de mourir” – ar fi spus Bataille. (VS)

 

Le déclin de l’empire américain (1986, Denys Arcand). Un film mai vechi al lui Arcand, în care eroii filmului de mai sus erau încă tineri, în putere și cu mult spirit. Majoritatea discuțiilor sunt despre sex doar că pentru unii sexul e doar plăcere, iar pentru alții e și ierarhie socială și aroganțe personale. (VS)

 

Deux de la Vague (2010, Emmanuel Laurent). Un documentar despre relația a doi dintre cei mai mari regizori francezi ai secolului – François Truffaut și Jean-Luc Godard, cei care au pornit Noul Val francez din anii 60. Inițial prieteni, Truffaut și Godard s-au despărțit ulterior pentru că aveau viziuni diferite asupra relației dintre artă și politică. Am ieșit din film cu o listă de filme (și regizori) despre care trebuie să aflu neapărat mai multe. (VS)

 

TEATRU

Recomandăm cronica Aureliei Borzin la un spectacol montat la teatrul „Foosbook”, în regia Luminiţei Ţîcu, cu actorul Alexandru Pleşca, după un roman de Planeta Moldova, Nekrotitatnium: „Spectacolul „Nekrotitanium” vine în răspăr cu imaginea pe care o avem despre noi, cea de oameni gospodari, harnici, buni şi primitori, şi în care vrem să-i facem şi pe alţii să creadă. Lumea care populează „Nekrotitanium”-ul este una a crimelor cu sânge rece, a beţiilor crâncene, a nesiguranţei, a violenţei, a corupţiei, a urii, a invidiei, a minciunii, a trădării şi a altor metehne umane consumate între rude de ranguri diferite, între cunoştinţe, colegi, „prieteni” şi perpetuate din generaţie în generaţie”.

 

Fotografie de Pablo Chignard