POLITIC

Provocare sau oportunitate? Referendumul găgăuz și greșeala democraților moldoveni

[label shape=”” type=””] Lilian Negură [/label]

 

Pe 1 octombrie 2013, bașcanul Găgăuziei, Mihail Formuzal, anunță inițiativa de a organiza un referendum pe teritoriul UTAG pe tema vectorului politicii externe pe care ar trebui să-l urmeze RM. Această inițiativă vine după ce cu câteva luni mai devreme, în iunie 2013, un grup de inițiativă a colectat 5000 de semnături pentru a organiza un referendum pentru desprinderea de RM. Între timp, Ivan Burgudji, deputat local, propune Adunării Populare să interzică utilizarea denumirii de istoria, literatura și limba română pe teritoriul Găgăuziei. Toate aceste acțiuni au fost interpretate de mulți analiști din Chișinău ca o diversiune a Rusiei în contextul parafării de la Vilnius a Acordului de asociere la UE pentru a împiedica ieșirea RM din spațiul de influență a Rusiei.

Răspunsul Chișinăului

Deși declarațiile belicoase ale reprezentanților partidelor de la putere au urmat imediat, mijloacele de contracarare a tentativelor de organizare a referendumurilor s-au lăsat așteptate. Astfel, doar pe 4 ianuarie curent, peste câteva luni de la anunțarea referendumurilor, o instanță din Comrat le-a declarat ilegale. S-a încercat în acest fel să se recurgă la intimidarea inițiatorilor acestor acțiuni. Se vede însă că această măsură represivă nu a avut niciun succes, căci peste alte câteva săptămâni, zilele acestea, o delegație mare de înalți demnitari de la Chișinău, compusă din primul ministru Iurie Leancă, președintele Parlamentului Igor Corman, miniștri și deputați, s-a deplasat în Găgăuzia pentru a încerca să convingă factorii de decizie din Adunarea Populară și Comitetul Executiv să renunțe la referendum. Însă se pare că nici aceste discuții nu aduc un rezultat.

Ce se întâmplă? Unde se greșește?

Turnul de fildeș al democraților moldoveni

În opinia mea, greșeala este în atitudinea adoptată de elitele, care se consideră „democratice”, față de poporul pe care îl conduc. Acestea au o anumită neîncredere față de capacitatea propriului popor de a lua decizii „corecte”, considerându-l îndoctrinat, conservator, rigid și manipulat. Majoritatea referendumurilor inițiate au fost privite, din acest considerent, cu multă suspiciune. Iar elitele „democrate” au recurs sistematic la variate șiretlicuri „nedemocratice” pentru a obține și păstra puterea. Sondajele scot la iveală într-adevăr faptul că valorile democratice nu sunt încă înțelese de mulți moldoveni. Dar s-ar putea ca tocmai prestația destul de modestă a elitelor democrate combinată cu atitudinea de distanțare față de cetățeni, pe care ele nu fac nici măcar efortul sa-i înțeleaga, să fi determinat discreditarea ideilor cu care sunt identificați.

Democrația înseamnă puterea poporului

Cu această distanțare de popor însă nu este posibil să se producă o democratizare reală a societății din RM. Într-o democrație, cetățenii sunt cei care orientează într-o manieră asumată soarta țării. Caracterul asumat al opțiunilor cetățenilor este determinat de informarea lor justă și conștientizarea rolului lor important în viața comunității. Iar referendumul nu este doar o modalitate de a consulta opinia cetățenilor pe o chestiune de interes, ci și de a-i informa în vederea obținerii unei legitimări a deciziilor luate.

Provocare sau oportunitate

Mă gândesc dacă nu se face o greșeală atunci când se dramatizează tentativele de a organiza un referendum în Găgăuzia. Acest referendum se declară a fi unul consultativ, deci nici organizatorii nu-i oferă un rol decisiv. Astfel, chiar dacă el va avea loc și rezultatele vor fi în defavoarea politicii de integrare europeană promovată de Chișinău, aceste rezultate nu vor produce niciun efect legal asupra deciziilor guvernării. Pierderea, însă, deși mai mult simbolică, nu trebuie permisă. Din contra, referendumul ar fi fost un excelent pretext pentru a face o campanie eficace în vederea promovării integrării europene a RM și a modernizării țării după modelul occidental. Dezavantajele provocărilor din Găgăuzia ar fi putut fi transformate în avantaje, pentru că ar fi permis o informare largă a tuturor cetățenilor moldoveni despre necesitatea integrării europene.

Apropierea de popor

Era nevoie de un exercițiu de acest fel și pentru a face posibilă depășirea distanței dintre elite și cetățeni. Cred că un prim pas în acest sens a fost deja făcut atunci când o delegație atât de importantă s-a deplasat la Comrat pentru a discuta cu reprezentanții regiunii găgăuze. Păcat doar că vizita a avut loc atât de târziu, căci dacă această delegație s-ar fi deplasat cu câteva luni mai devreme, imediat după ce s-au observat tentativele de organizare a unor provocări, lucrurile nu ar fi evoluat cu așa o intensitate și nu ar fi ajuns atât de departe. Ar fi fost și mai bine dacă o comunicare, reală și sinceră, ar fi fost întreținută în mod constant. În acest caz, posibilele provocări ar fi fost anticipate și oprite din fașă. O strategie similară a permis, de altfel, estonienilor să evite un conflict cu provincia rusofonă Narva în perioada anilor 1990.

Să evităm un nou eșec

În concluzie, e timpul ca elitele noastre să coboare mai aproape de oamenii pe care încearcă să-i reprezinte și să se obișnuiască să comunice sincer şi eficient cu propriul popor, așa încât proiectele nobile pe care le pregătesc pentru a-l ferici să fie înțelese și de principalul interesat. Nu știu în ce măsură acest lucru va fi posibil acum, căci ziua de 2 februarie este mult prea aproape pentru a permite o informare reală a cetățenilor, iar referendumul este deja declarat ilegal. Pe viitor însă, o schimbare radicală a atitudinii elitei politice față de popor ar putea, în opinia mea, permite evitarea unui eventual nou eșec al proiectului de democratizare a RM.

 

Sursa: jc.md

Imagine: trm.md

Despre autor

Lilian Negură

Lilian Negură este profesor la Universitatea din Ottawa. A publicat mai multe zeci de lucrari științifice pe tema transformării reprezentărilor sociale în contextul noilor realități sociale și economice din Occident.

11 Comentarii

  • Excelent punctat, Lilian.
    A existat intotdeauna o aroganta a Chisinaului fata de Comrat (si fata de restul tarii), atat la nivelul politicienilor cat si al elitelor intelectuale. Gagauzii au fost creionati ca fiind un fel de agenti ai rusilor (fara sa se inteleaga ca aceasta aroganta este cea care radicalizeaza simpatiile pro-rusesti ale gagauzilor), manipulati, adica intotdeauna suspecti.
    Pe de alta parte, nu a existat o strategie coerenta de reintegrare a regiunii in cadrul tarii. Am fost cumva obsedati de Transnistria si de Smirnov si am cam uitat ca avem si alte regiuni ce ar trebui integrate dupa traumele din anii 90…
    Sub aspectul integrarii culturale si lingvistice eforturile au fost aproape de zero. Am fost in 2009 membru al unei comisii de supraveghere pentru Bac-ul de romana in Chirsova, raionul Comrat. Aici e textul integral:
    http://www.spranceana.com/2009/06/10/despre-limbi/
    Era tristete: 3 invatatori de romana la 500 de copii, dintre care unul la pensie si altul care trebuia sa faca naveta. Asta se cheama „integrare”? Am scris atunci:
    „Nici un patriot de carton, din ăia care strigă la microfoanele din Chișinău, că alolingvii trebuie să cunoască obligatoriu limba de stat nu are închipuire că actul de studiere a unei limbi cere niscaiva efort, nu unul declarativ ci de logistică, organizare și de strategie. Tustrele lipsesc până una-alta.”
    Si ultimul lucru, in legatura cu Gagauzia, dar si cu restul tarii: ar trebui sa ne gandim ca societate civila, ca intelectuali si ca politicieni ca faptul ca Gagauzia vrea sa iasa azi (sau se joaca cu ideea) e si un rezultat al lipsei unui efort. Nu am mers spre „impreuna”, nu am construit poduri de intelegere, nu am adunat solidaritate in jurul lucrurilor care ne unesc. In fapt, am impartit si ne-am lasat impartiti in tabere, dezbinati si dezuniti. Politicienii nu au facut ( si noi nu am cerut) nimic pentru a consolida tara, din contra, au profitat de diviziunile existente pentru a-si consolida baze electorale.

    • Merci, Vitalie, pentru comentariul tau. Situatia in privinta Gagauziei e destul de complexa si nu putem sa ignoram si aspectul geopolitic, si nici efectele a ceea ce se poate numi soft power a Rusiei in regiune. In text eu am incercat sa scot la suprafata o meteahna a intelectualilor si politicienilor democrati mai generala, deci care nu se refera doar la atitudinea fata de gagauzi, de a disconsidera cetatenii proprii care le par prea rusofili, rataciti, manipulati, etc. Anume aceasta atitudine de disconsiderare, exprimata de exemplu intr-o emisiune de dezbatere de Ana Gutu unde i-a numit pe cei care pleaca in Rusia prosti, amplifica si mai mult aversiunea acestor cetateni fata de aceasta elita. Prin asta democratii „destepti” nu fac decat sa indeparteze cetatenii, in loc sa-i atraga, pierzand orice sustinere populara. E vorba de un complex de cauze ale acestui fenomen: opozitii de clasa : intelectualii vs gloata neinstruita; etnica : romanii vs rusofonii si rusofilii; orasenii intelectuali vs satenii prosti; etc. Dar cel mai grav este ca aceasta disconsiderare vine si din neincrederea paradoxala a elitelor din MD in procesele democratice. Ei considera ca oamenii pot fi ignorati, iar deciziile pot fi luate prin cai discutabile care sa excluda implicarea oamenilor in care ei nu au incredere… E un complex de probleme de mentalitate destul de greu de depasit. Iar PR tehnic nu ajuta cand e vorba sa castigi increderea oamenilor …

  • Decizia de a acorda autonomie regiunii gagauze era data drept exemplu de solutionare pasnica a conflictelor interetnice in anii ’90. Mai ales in cadrul Consiliului Europei se vorbea despre modelul gagauz. Ultimele evenimente insa sugereaza ca ce se intampla in Gagauzia nu reprezinta un model de solutionare a conflictelor interetnice pentru alte state.

    @ Vitalie
    Legaturile elitelor politice de la Comrat (exista si acolo elite locale) cu cele din Rusia sunt dovedite de catre diversi cercetatori. Nu este o intamplare ca in fiecare an de ziua independentei Transnistriei pe 2 septembrie la ceremonii participa si un reprezentant/trimis special din Gagauzia. Autonomia le permite sa accepte cadouri din partea Moscovei si sa santajeze Chisinaul. Problema este ca autonomia lor nu serveste decat la conservarea saraciei din zona. Uite inca o tema pentru un dosar. 🙂

    • Iti dau dreptate in privinta faptului ca elitele gagauze au legaturi cu cele din Rusia, etc.. Dar elitele noastre democrate nu trebuie sa ii lase in mainele rusilor. Ei trebuie sa fie prezenti acolo, sa-i implice, sa faca asa incat acestea sa nu mai aiba argumente suficiente si nici interesul ca sa raspunda la momeala rusilor. Stiu ca pare greu de realizat, dar uite estonienii au reusit in Narva, deci e posibil.

  • Ion, nu stiu daca correlation (autonomie si saracie) inseamna si causation. Probabil autonomia e o cauza indirecta…Pentru ca regiunea avea toate avantajele pentru o dezvoltare buna: atentie sporita din partea unui vecin bogat (Turcia), legaturi cu Rusia, mai multa manevra in atragerea investitiilor straine decat orice alta parte a tarii etc…
    Stiu ca Turcia finantase ceva proiecte de infrastructura, ca investitori turci deschideau niste fabrici de confectie pe la Congaz, la Vulcanesti fusese deschisa o Zona Economica Libera si cica de succes… Bulgarii aveau si ei diferite programe de sustinere a Taracliei, rusii i-au ajutat de nenumarate ori…
    De vina probabil e, ca peste tot, ca acest sprijin strain a favorizat un grup foarte restrans de oameni (prietenii profesionisti ai Bulgariei si Turciei si Rusiei), apoi exodul masiv de forta de munca si creiere in toate aceste tari, apoi prabusirea agriculturii din zona.
    Nu cunosc mecanismele finantarii autonomiei si nici cel al colectarii taxelor, dar banuiesc totusi ca gagauzia e si ea mai degraba o regiune primitoare de dotatii de la bugetul de stat decat una care da.
    Ar fi o grozava tema de dosar. Trebuie insa sa gasim oameni ce stiu ceva despre Gagauzia.

  • Sa ne imaginam un consiliu de medici, care au in fata investigatiile medicale ale pacientului si discuta cum sa continuie tratamentul. Sau, sa consideram un grup de analisti ai McKinsey, care examineaza datele microeconomice ale unei companii si incearca sa-i optimizeze activitatea. Ori, inchipuiti-va un consiliu de jurati, care in baza evidentei oferita de procuratura trebuie sa decida soarta unui acuzat.

    Si, revenim la cazul nostru, in care discutam un potential referendum. Ce au toate aceste situatii in comun? Ele sunt exemple de agregare a preferintelor individuale ale membrilor din grup. Scopul agregarii este de a produce decizii eficiente, in sensul generarii bunurilor sociale sau economice. Scopul referendumului este de a produce o decizie cinstita, adica una care sa reprezinte corect preferinta majoritatii. La acest moment voi fi nevoit sa descurajez cititorul.

    Economistul american Kenneth Arrow, in una din cele mai valoroase contirbutii la teoria alegerii sociale, a demonstrat ca agregarea preferintelor individuale nu genereaza o alegere cinstita, care sa reflecte corect preferinta majoritatii. Mai specific, una din conditile de ‘cinstita’ in lucrarea sa din 1951, indica ca: daca toti membrii unui grup prefera alegerea X alegerii Y, apoi grupul va prefera alegera X.

    Evident, ca in oricare demonstrare matematica-formala Arrow a fost nevoit sa indice un sir de conditii, necesare pentru rezultatul sau. Acestea insa nu sunt atit de neverosimile. Motivele din care referendumul din Gagauzia se conforma paradoxului lui Arrow sunt tehnice, incluzind violarea unor conditii ca asa-numita independenta de alternativele irelevante si domeniul restrictiv.

    Mai simplu spus, in cazul referendumului cel care controleaza agenda, adica organizeaza plebiscitul, are capacitatea sa influenteze rezultatul, indiferent de preferintele reale ale majoritatii. Un exemplu banal ar fi: populatia prefera prosperitate economica vs saracie. Organizatorul prezinta catre populatie optiunea {urcam toti in barca lui Noe]=[prosperitate economica], iar [integrarea europeana}={saracie}. Mai exista si alte mecanizme similare. Acesta ar fi primul meu ‘apropo’, in raspuns articolului lui Lilian.

    In continuare, autorul opereaza cu niste asumptii logice implicite, fara de care afirmatiile sale nu ar fi adevarate. De exemplu, faptul ca Chisinaul nu a reusit descurajarea referendumului, chiar daca a folosit mecanismul legal formal (decizia curtii), si mecanismul de negocieri, este etichetat ca ‘gresala’. Este oare o gresala a guvernului de la Chisinau ca pretul la petrol in lume creste, sau ca are loc incalzirea globala? In teoria jocurilor, care e un compartiment al teorie deciziei si reprezinta o abordare strategica a procesului decizional, exista notiunea de ‘state of the world’, pe care in mod stingaci il voi traduce ca ‘starea lucrurilor’. Adica este o situatie generata de natura, si aflata in afara controlului factorului politic de decizie.

    Mai putin abstract, sa ne inchipuim ca oricare actiune politica necesita investire de resurse, economice sau/si politice ori sociale. Indiferent de puterea unui stat resursele din posesia sa sunt finite – de aia si avem politica, care incearca sa distribuie aceste resurse finite intre membrii societatii. Sa consideram ca referendumul din Gagauzia este o problema, solutionarea careia ar necesita cel putin X resurse. Moldova, insa, ar avea la dispozitie doar X-n, care e considerabil mai putin ca X. Apropo-ul doi indica ca exista probleme pe care nu le putem solutiona in limitele resurselor posedate.

    Articolul mai indica ca {democratia} = {puterea poporului}. Exista cel putin o problema cu aceasta definitie – poporul nu este un organism omogen, iar dupa cum Arrow a demonstrat, votul nu este un mecamizm cinstit de agregare a preferintelor diverse in o decizie cinstita. Sa ne imaginam ca 50% din populatie doreste A, iar alte 50% doresc B, unde aceste alegeri sunt total contradictorii. Ce ne facem? Astfel de greutati, confruntate pe parcursul evolutiei, au dus la formulari a definitiei de democratie mai putin restrictive ca cea din Grecia antica. Democratie mai inseamna respectarea vointei unei majoritati, cu conditia ca nu sunt violate drepturile fundamentale ale unei minoritati. Inseamna respectarea legii (iar legea spune ca Gagauzia nu are dreptul sa dicteze politica externa a RM), si decizia curtii a interzis referndumul. Sfidarea deciziei curtii este o incalcare a legii, care se pedepseste… in o democratie. Acesta ar fi al treilea apropo al meu.

    O concluzie care autorul o sugereaza in articol e ca referendumul este rezultatul indepartarii guvernantilor de popor. Un raspuns la aceasta concluzie ar fi argumentul meu de mai sus cu resursele finite. Deja s-a comentat de alti cititori ca referendumul ar fi un fel de “наш ответ Чемберлену” rusesc la politica activa a guvernarii de a se apropia institutional si politic de UE. Resursele investite de rusi in astfel de proiecte nu intotdeauna pot fi contracarate prin investiri similare de catre Chisinaul oficial. Daca nu credeti, comparati PIB-urile a celor doua tari. Un exemplu ar fi cum drept raspuns la ridicarea pensiilor de catre Chisinau, Rusia a ridicat imediat valoarea pensiilor ce le achita pensionarilor din Transnistria.

    Articolul mai insista ca Chisinaul trebuie sa intensifice dialogul cu poporul din Gagauzia. Adica, sa se impuna prin dialog ca un actor credibil. Studiile din psihologia cognitiva si alte ramuri stiintifice adiacente au indicat ca credibilitatea depinde de un sir de factori. Pentru ca cineva sa fie credibil e nevoie cel putin a) sa il consideram competent si b) sa credem ca acesta ne va avansa interesele. Daca ar fi usor de obtinut credibilitatea cetatenilor, oare am avea noi sisteme pluripartidiste? La fel, tot la aspectul credibilitatii trebuie sa mentionam factorul etnic. In linii generale, co-etnicii au mare mare credibilitate. Daca acceptam aceasta asumptie (care de fapt a fost demonstrata stiintific), apoi suntem nevoiti sa recunoastem ca conducerea de la Chisinau este in dezavantaj fata de elitele locale in dorinta de a arata credibil in Gagauzia. Si tot conducerea de la Chisinau este in dezavantaj fata de guvernul rus in incercarea de a avea influenta asupra elitelor locale (vedeti argumentul cu resursele). Deja nu tin minte al citulea apropo e.

    Insirind atitea obiectii catre opinia expusa in articol, vreau totusi sa indic ca partial sunt de acord cu careva concluzii ale autorului. Accept ideea ca una din motivele din care s-a facut posibila inaintarea ideii de referendum este faptul indepartarii guvernarii de regiuni. Gagauzia este doar un simptom al unei boli mai cronice. Am si o definitie a ce numesc ‘indepartare’. Nu este necesar o atitudine elitista a guvernarii (ref: turnul de fildes), dar e o atitudine care apare in o familie dupa casatorie. Casatoria de obicei este primia ca un fapt implinit, si nu se mai depun eforturi de a curta consoarta, de ai mentine intersul si atractia. Problema guvernarii este ca ea, venind la conducere, considera ca elitele regionale sunt obligate sa se supuna, fara a crea stimule corespunzatoare.

    Aici sunt nevoit sa fiu de acord cu IMB, care indica ca autonomia Gagauziei a fost un mecanism prost concept si nu suficient de a rezolva problemele care au provocat formarea autonomiei. Autonomia in forma in care este a fost impusa anume pentru a limita capacitatea Chisinaului de a crea stimule. Dar nu a redus-o complet. Prin “indepartare” a guvernarii de regiuni am in vedere la fel politici slab eficiente, sau lipsa acestor politici in genere. Nu vreau sa folosesc cuvinte tari cum e “incompetenta”, dar caut un concept care are o frontiera logica comuna.

    In mod similar se trateaza negocierile pe marginea statutului Transnistriei, si regiunea Transnistreana la general. Acestor probleme nationale li se ofera o prioritatea foarte joasa – de altfel un indiciu sunt alocarile bugetare respective. Un alt aspect al resurselor, in afara ca sunt finite, este ca ele indica destul de corect preferintele celora care distribuie resursele catre diferite probleme sau politici publice. Un lucru din articol in accept complet – guvernarea ar fi trebuit sa lucreze cu Gagauzia de la momentul instituirii sale in oficiu. Gata cu apropo-urile. Sper sa nu fiu judecat prea dur pentru acest post.

    • e interesanta opinie. Bineinteles ca cetatenii pot fi manipulati de cei care organizeaza referendumul. Nu pun la indoiala ca Rusia are mai multe resurse decat MD si ca le va folosi din plin. Bineinteles ca decizia curtii trebuie respectata.Sunt de accord si cu afirmatia ca gagauzii au niste referinte culturale, ideologice, identitare, etc. care pot juca un rol important in dialogul cu ei. Dar articolul meu nu face decat sa spuna: greseala elitelor este ca se lasa impresionate de toate acestea adoptand o atitudine de laisser-faire care-si are originile intr-o disconsiderare a cetatenilor cu pareri conservatoire sau nostalgice pentru URSS pe care-i considera „prosti”. Eu cred ca, din contra, trebuie adoptata o pozitie activa, si de incercat de deconspirat manipularile posibile, de limitat efectele factorului rusesc prin proiecte viabile in teritoriu (la urma urmei care guvern este responsabil de aceasta regiune – MD sau RU?), trebuie facut efortul ca referintele culturale, identitare, etc sa nu mai fie un impediment, si asta prin cultivarea unei identitati civice incluzive, in care fiecare cetatean moldovean sa se regaseasca. In privinta deciziei judecatoresti, ea a fost luata pentru ca referendumul nu a trecut procedura legala. Eu cred ca Chisinaul trebuia sa se implice si sa permita organizarea legala a referendumului si sa foloseasca aceasta ocazie pentru a promova politica sa de modernizare dupa model occidental, nu doar in Gagauzia ci si in toata MD.

  • Care anume opinie e ‘interesanta’? Am citeva enunturi in postul de mai sus, si unele nu sunt chiar opinii, dar s-ar califica formal ca ‘fapte’ (ref. la paradoxul lui Arrow). Deci, una din concluziile care pot fi trase din cele scrise de mine, (si e opinie) e ca elitele politice de la Chisinau nu neaparat considera cetatenii conservatori drept ‘prosti’. Opinia Anei Gutu spusa public in pripa nu automat inseamna ca factorii de decizie (cei care de fapt iau deciziile pe marginea problemelor care le discutam) accepta aceasta parere a ei. Cel putin mi se pare ca exista diferente evidente intre PLDM, PDM si PL, ce ar sugera diferente in cum ei privesc diferite paturi de electorat. De fapt promovezi un argument logic inductiv, proiectind perceptia unui membru al clasei politice asupra toata clasa politica. Ar fi posibil, dar nu chiar probabil. Cel putin, absolut nimic in textul tau nu suporta acest argument inductiv, pe care il prezinti ca fapt. Plus la asta, modul cum autoritatile au tratat initiativa de referendum nu demonstreaza ca ei considera sustinatorii plebiscitului drept ‘prosti’. Exista un sir de alte explicatii, de ce ei ar fi contra – cel mai probabil fiind aversiunea fata de risk („risk aversion”, in sensul teoriei deciziei).

    Si aici revin la opinia ta precum ca Chisinaul oficial ar fi trebuit sa permita referendumul. Nu stiu care a fost cadrul de analiza de care te folosesti sa faci aceasa afirmatie, insa eu ma conduc in continuare de analiza decizionala strategica (aka game theory). Sa ne imaginam ca suntem la un nod de drumuri si avem de ales una din doua cai posibile. O cale ar fi sa permitem referendumul, si alta ar fi sa il interzicem. Care drum sa alegem? Teoria jocurilor ne sugereaza ca alegerea eficienta depinde doar de actiunile celuilalt actor si de rezultatele acestei interactiuni. Poate ma gresesc, dar mi se pare ca disconsideri total actiunile asa numitului oponent.

    Spui ca permiterea referendului e o sansa de a promova politica de modernizare dupa model occidental? Pai oare e nevoie de referendum ca sa promovezi aceasta modernizare? Ea poate fi promovata si fara a permite referendumul, caci acestea sunt doua actiuni independente. O alta intrebare pe care o am este „care model occidental”? Cel britanic, unde scotienilor li se permite referendum dar sunt puternic descurajati sa o faca, sau cel spaniol unde bascilor nu li se permite referendumul? Si daca ai unul favorit, pai de ce crezi ca e mai potrivit Moldovei?

    Revin la Gagauzia. Deja am spus anterior ca sunt de acord cu afirmatia ta precum ca Chisinaul ar fi trebuit sa se angajeze serios in Gagauzia deja de mult timp. Si ca cam s-a intirziat putin. La acest moment, conducerea de la Chisinau incearca sa descurajeze referendumul, nu prea stiind bine ce urmeaza sa faca daca nu ii reuseste descurajarea. Asta e o mare problema, si demonstreaza ce am numit anterior „incompetenta”. Pai, uite, as accepta opinia ta ca Chisinaul ar trebui sa permita referendumul la stagiul tirziu curent, dar doar in cazul cind stie deja acum ca va fi indecis sa foloseasca instrumentul administrativ (de ex. politia) sa previna desfasurarea lui in teren si de facto, si sa implementeze decizia curtii care a interzis referendumul – adica sa aresteze organizatorii. Si aplicarea legii nu este o actiune non-democratica – un stat democratic nu e viabil si functional daca nu se respecta legea; de fapt nici un stat nu e viabil in acest caz. Ce face politia in occident cind legea se incalca? Si inca un apropo, pretextul ‘incalcarea procedurii’ a fost versiunea oficiala, una ‘corecta politic’, de a interzice referendumul, dar daca te uiti la cadrul legal, unitatea autonoma teritoriala Gagauzia nu are dreptul sa ia decizii de politica externa, care e prerogativa guvernului de la Chisinau.

    Care ar fi consecinta referendului, daca are loc? Depinde de actiunile organizatorilor, adica inclusiv rusilor, care de fapt stau in spatele initiativei (IMB a explicat deja asta). Cum au folosit rusii anterior instrumentul plebiscitului? In primul rind, l-au folosit sa mobilizeze mai mult suport popular in spatele unei idei, adica sa mobilizeze proteste/rebeliuni populare. Moscova si astazi foloseste ‘plebiscitul’ transnistrean, pe care l-a organizat si desfasurat (este evidenta in presa rusa), pentru a indica ca ‘poporul transnistrean’ doreste unirea cu Rusia. Si foloseste acest argument in discutiile cu occidentalii (UE si SUA) cind aceea incearca sa abordeze problema transnistreana. In al doilea rind, plebiscitul poate fi folosit pentru a-si consolida prezenta economica, sociala, si politica in Gagauzia. Se poate incepe cu crearea filialelor locale ale partidelor rusesti, pasportizarea locuitorilor din regiune, angajarea lor in armata rusa cu ducerea serviciului militar in Transnistria – as putea insira aici tot modelul folosit de rusi in Transnistria, dar va dura citeva pagini. Si atunci apare intrebarea, daca esti factor de decizie la Chisinau: care din cele doua cai cu referendumul alegi?

    Sunt de opinia ca Chisinaul va alege sugestia ta, de a permite referendul fara a folosi instrumentul administrativ, pentru ca va fi indecis sa il utilizeze, si pentru ca nu poate calcula consecintele deciziei A sau B. Daca comparam aceste consecinte, apoi permiterea referendumului este decizia mai proasta, caci ofera o utilitatea politica mult mai joasa. Referendumul va deveni de fapt ciocanul proverbial cu care Rusia ne va da in cap noua si occidentalilor de fiecare data cind vom aduce vorba de integrarea europeana. Paradoxal ca crezi ca permiterea referendumului e o modalitate de a se moderniza dupa modelul occidental, caci el de fapt va fi o piedica in integrarea europeana a RM. Si daca sa urmam modelul occidental, pai ar trebui sa urmarim putina istorie.

    Europa s-a modernizat in sinul Planului Marshall, prin care americanii practic au cumparat populatia tarilor europene pentru a preveni ca acestea sa devina sustinatori ai partidelor comuniste, care cresteau in Europa Occidentala dupa razboiul doi mondial ca ciupercile dupa ploaie. Plus, guvernele sustinute de SUA prin intermediul acestui ajutor economic arestau cu duzinele conducatorii miscarilor comuniste, care incercau democratic sa participe la viata politica; partidele comuniste la fel au fost interzise in multe tari europene. Sugerez ca am putea ignora denumirea de ‘comunist’ in exemplu de mai sus, pentru ca aceste partide urmau printre altele promovau ideii unei cooperari mai strinse cu Uniunea Sovietica si indepartarea de SUA.

    Deci modernizarea dupa model occidental nu a avut loc cum spun englezii „with a velvet glove”. De fapt, astfel cum opozitia ‘pro-democratica’ se razboieste cu guvernul lui Ianucovici in Kiev, la fel ar putea si opozitia ‘anti-democratica’ se razboi contra unui guvern care doreste sincer sa construiasca o democratie. Nu trebuie sa ne luam dusi in eroare considerind ca daca cauza noastra e nobila (aka democratica) iar a lor e mai putin nobila (pro-rusa) apoi noi vom reusi sa le aratam ca se gresesc, si ii vom indrepta pe calea cea ‘dreapta’. Preferintele politice, care au la baza aspecte de preferinte culturale, sunt similare cu credinta religoasa in intensitate si ‘adincime’. Ai putea sa-l convingi pe un catolic credincios sa treaca in credinta ortodoxa si invers? Posibil, dar citi credinciosi ai putea atrage si cit timp ar dura?

    Si chiar daca sunt de acord ca Chisinaul trebuie sa duca o politica de popularizare si explicare e ideii integrarii europene in Gagauzia si in toata tara, vreau sa spun ca in multe regiuni aceasta popularizare nu va da rod. Cel putin pina devenim membru al UE si trec citeva decenii ca cetatenii sa inceapa a simti roadele integrarii. Proselitizmul politic, asemenea celui religios, are foaaaarte putin succes, daca se desfasoara intrun mediu deja dominat de idei puternice.

    Uite Lilian, am o intrebare, care nu e retorica, caci nu ii cunosc raspunsul. Observ din cele scrise de tine ca incerci sa aplici modele/cadre politice care sunt in prezent folosite in occident, pentru a incerca solutionarea problemelor cu care se confrunta Moldova. In intelegerea mea in occident exista o cultura politica deosebita, unul din trasaturile relevante ele careie este respectul opiniei majoritatii. De aia in alegeri, chiar si suporterii partidelor radicale accepta rezultatele, si nu incep a arunca coctailuri Molotov in politie si guvern, cerind schimbarea guvernului. Mi se pare ca anume aceasta trasatura face modelele/cadrele politice pe care le promovezi, sa fie de succes in Occident. Nu esti de acord? De ce? Si daca am dreptate, pai aceste modele nu pot fi aplicate la cazul Gagauziei in special, si la multe alte probleme la general. Pentru ca se pare in aceste cazuri minoritatile nu au toleranta fata de opinia majoritatii, chiar cind drepturile lor fundamentale sunt respectate. Daca accepti aceste premize, continui sa insisti asupra solutiilor prpuse de tine?

  • Dumitru, eu as vrea sa public pe blogul meu pe Unimedia comentariul tau, care mi se pare foarte bun. Sunt unele aspecte discutabile, dar, in linii mari, este o reflectie care merita sa fie cunoscuta de mai multa lume. Poti sa-mi scrii daca accepti, si poate sa-mi trimiti si numele tau complet, pe adresa mea de email. http://147.135.70.104/~platzfor ar castiga daca ai scrie pentru ei niste analize, caci scrii bine.

  • Da. Dumitru scrie şi gîndeşte bine. Noi l-am invitat deja o dată, dacă nu mă înşeală memoria… Poate să ne scrie, desigur. Îl vom publica cu plăcere.

  • @Lilian
    Oricare aspecte pot parea discutabile, daca a) nu suntem de acord cu premizele logice ale argumentului; b) nu ne sunt clare aceste premize; c) mecanizmul logic care transforma premizele in concluzii este (ni se pare) gresit. Evident, voi fi bucuros sa aflu care aspecte iti par discutabile, si voi incerca sa le clarific, conducindu-ma de cele trei puncte mai sus.

    Am observat ca ai publicat un mesaj nou, unde insisti ca nu trebuie sa lasam Gagauzia rusilor. Sunt absolut de acord cu tine. De fapt, anume in suportul acestei idei mi-am construit comentariile precedente. Deci, dorim rezultate similare, in ce priveste problema cu referendumul. Disonanta ideatica, care mi se pare ca exista intre noi, este ca vedem diferite solutii pentru abordarea problemei. Evaluarea (recunosc, superficiala) pe care am facuto privind referendumul, imi sugereaza ca nu ar trebui sa se permita desfasurarea acestuia. Da, interzicerea ar putea genera careva consecinte neplacute politice, dar permitearea lui ar provoca pierderi si mai serioase.

    Sunt de acord si cu un alt argument pe care l-ai facut in postul din 2 Feb pe unimedia. Si mie mi s-a creat impresia ca aparatul guvernamental de la Chisinau sunt intimidati de Rusia, si ei incearca sa paseasca ‘moale’, pentru a nu o irita. Problema lor este ca unele solutii necesita masuri mai tari, si daca acestea nu sunt realizate, apoi rezultatul e mult mai rau ca optiunea alternativa.

    Cred ca guvernul de la Chisinau este de acord in multe aspecte cu cele scrise de noi mai sus. Si ca nu doresc sa lase Gagauzia rusilor. Problema e ca nu stiu cum sa o faca. Ei inteleg bine ca daca permit tacit sa se desfasoare referendumul consecintele vor fi proaste. Si in acelas timp guvernantii se tem ca daca intervin, si incearca sa previna desfasurarea referenumului, vor fi din nou consecinte proaste. Economistii behavioristi ar spune ca guvernantii de la Chisinau se afla in domeniul pierderilor, unde toate actiunile duc la reduceri in utilitatea, in comparatie cu un status quo. Unica solutie corecta e sa se aleaga acea actiune care genereaza pierderile minimale. Problema e ca sau a)Chisinaul nu stie care e aceasta, si se pare ca cei care lucreaza asupra problemei nu sunt capabili sa ofere o solutie optimala; b) conducerea politica de la Chisinau este ezitanta sa urmeze solutia propusa, caci nu este de acord cu argumentarile expertilor lor. E povestea obisnuita a politicilor publice. Nu ti-am scris comentariu pe unimedia ca nu am profile pe facebook, asa ca primeste o portie noua de idei aici.

    @Petru
    Poate scriu la o ocazie ceva. Lucrez la citeva proiecte si nu prea am timp sa scriu nimic mai serios ca comentarii care nu-mi iau mai mult de citeva minute :).

Lasa un comentariu